Page 6 Biologie. Filiera teoretica. Clasa a XII-a
P. 6
Biologie - manual clasa a XII-a
4
Genetica poate fi definit ca ştiinţa eredit ţii şi
a variabilit ţii organismelor.
Primele observaţii cu privire la transmiterea
în descendenţ a caracterelor ereditare au fost
efectuate de c tre oamenii Antichit ţii, în cadrul
preocup rilor lor pentru îmbun t ţirea însuşirilor
plantelor cultivate şi ale animalelor domestice.
Cu toate acestea, constituirea geneticii ca
ştiinţ dateaz din cea de-a doua jum tate a
secolului al XIX-lea, când, pe baza experienţelor de
hibridare efectuate la plante, Gregor Mendel anunţa
descoperirea legilor eredit ţii:
1. legea purit ţii gameţilor;
2. legea segreg rii independente a perechilor
de caractere.
Fig. 1.
Legea segreg rii independente a perechilor de
caractere.
Ştiinţa eredit ţii a fost numit
genetic
în
1905, de c tre geneticianul englez W. Bateson, care
a cercetat şi a demonstrat c legile mendeliene ale
eredit ţii sunt valabile şi la animale, inclusiv la om.
În 1909, W. Johanssen a introdus noţiunile de
genotip,
pentru constituţia genetic , şi de
fenotip,
pentru înf ţişarea organismului, ar tând care sunt
deosebirile dintre acestea.
Progrese remarcabile în domeniul geneticii
au fost f cute de şcoala lui T. h. Morgan, care a
elaborat tezele
teoriei cromozomiale a eredit ţii
(dispunerea linear a genelor pe cromozomi;
linkage-ul; crossingover-ul), punând bazele unei
noi ştiinţe
citogenetica
.
Pe baza acestor descoperiri au fost alc tuite
h rţi cromozomiale sau genetice, la plante şi ani-
male, în care genele apar ca nişte m rgele înşirate
pe aţ (aţa reprezentând cromozomul). Într-o ase-
menea concepţie, genele sunt considerate unit ţi
funcţionale în transmiterea caracterelor ereditare şi,
totodat , unit ţi de recombinare şi de mutaţie.
Ulterior, în 1958, utilizând sistemul bacterie-
bacteriofag în analiza genetic , Benzer evidenţiaz
faptul c genele sunt unit ţi funcţionale în trans mi-
terea unui caracter, dar ele prezint subunit ţi de
recombinare şi de mutaţie, cea mai mic unitate muta-
ţional fiind reprezentat de perechea de nucleotide.
Studiile de genetic biochimic au dus la desco-
perirea relaţiei dintre gene şi enzime.
Aceast relaţie, enunţat iniţial sub forma
o
gen o enzim
, a devenit mai apoi:
o gen o
caten polipeptidic
.
Cu toate aceste progrese realizate în domeniul
mecanismelor moleculare ale proceselor meta-
bolice, natura chimic a genei a fost cunoscut
abia în anul 1944, când O. T. Avery şi colaboratorii
acestuia au demonstrat experimental c ADN -ul
st la baza transform rilor pneumococilor din
experienţele bacteriologului englez F. Griffith.
Se naşte o nou ramur a geneticii,
genetica
molecular
, care studiaz ereditatea la nivel mole-
cular. Utilizând tehnica pe care Linus Pauling a
folosit-o în descoperirea modelului de structur în
α helix a proteinelor, pentru care a şi primit Premiul
Nobel, J. D. Watson şi Crick descoper , în 1953,
modelul de structur dublu helical a ADN-ului,
care r mâne cea mai mare descoperire a biologiei
secolului al XX-lea.
Acest model simplu, de dublu-helix, al struc-
1. INTRODUCERE
Genetic MOLecULAR
4
Genetica poate fi definit ca ştiinţa eredit ţii şi
a variabilit ţii organismelor.
Primele observaţii cu privire la transmiterea
în descendenţ a caracterelor ereditare au fost
efectuate de c tre oamenii Antichit ţii, în cadrul
preocup rilor lor pentru îmbun t ţirea însuşirilor
plantelor cultivate şi ale animalelor domestice.
Cu toate acestea, constituirea geneticii ca
ştiinţ dateaz din cea de-a doua jum tate a
secolului al XIX-lea, când, pe baza experienţelor de
hibridare efectuate la plante, Gregor Mendel anunţa
descoperirea legilor eredit ţii:
1. legea purit ţii gameţilor;
2. legea segreg rii independente a perechilor
de caractere.
Fig. 1.
Legea segreg rii independente a perechilor de
caractere.
Ştiinţa eredit ţii a fost numit
genetic
în
1905, de c tre geneticianul englez W. Bateson, care
a cercetat şi a demonstrat c legile mendeliene ale
eredit ţii sunt valabile şi la animale, inclusiv la om.
În 1909, W. Johanssen a introdus noţiunile de
genotip,
pentru constituţia genetic , şi de
fenotip,
pentru înf ţişarea organismului, ar tând care sunt
deosebirile dintre acestea.
Progrese remarcabile în domeniul geneticii
au fost f cute de şcoala lui T. h. Morgan, care a
elaborat tezele
teoriei cromozomiale a eredit ţii
(dispunerea linear a genelor pe cromozomi;
linkage-ul; crossingover-ul), punând bazele unei
noi ştiinţe
citogenetica
.
Pe baza acestor descoperiri au fost alc tuite
h rţi cromozomiale sau genetice, la plante şi ani-
male, în care genele apar ca nişte m rgele înşirate
pe aţ (aţa reprezentând cromozomul). Într-o ase-
menea concepţie, genele sunt considerate unit ţi
funcţionale în transmiterea caracterelor ereditare şi,
totodat , unit ţi de recombinare şi de mutaţie.
Ulterior, în 1958, utilizând sistemul bacterie-
bacteriofag în analiza genetic , Benzer evidenţiaz
faptul c genele sunt unit ţi funcţionale în trans mi-
terea unui caracter, dar ele prezint subunit ţi de
recombinare şi de mutaţie, cea mai mic unitate muta-
ţional fiind reprezentat de perechea de nucleotide.
Studiile de genetic biochimic au dus la desco-
perirea relaţiei dintre gene şi enzime.
Aceast relaţie, enunţat iniţial sub forma
o
gen o enzim
, a devenit mai apoi:
o gen o
caten polipeptidic
.
Cu toate aceste progrese realizate în domeniul
mecanismelor moleculare ale proceselor meta-
bolice, natura chimic a genei a fost cunoscut
abia în anul 1944, când O. T. Avery şi colaboratorii
acestuia au demonstrat experimental c ADN -ul
st la baza transform rilor pneumococilor din
experienţele bacteriologului englez F. Griffith.
Se naşte o nou ramur a geneticii,
genetica
molecular
, care studiaz ereditatea la nivel mole-
cular. Utilizând tehnica pe care Linus Pauling a
folosit-o în descoperirea modelului de structur în
α helix a proteinelor, pentru care a şi primit Premiul
Nobel, J. D. Watson şi Crick descoper , în 1953,
modelul de structur dublu helical a ADN-ului,
care r mâne cea mai mare descoperire a biologiei
secolului al XX-lea.
Acest model simplu, de dublu-helix, al struc-
1. INTRODUCERE
Genetic MOLecULAR
