Page 12 Biologie. Filiera teoretica. Clasa a XII-a
P. 12
Biologie - manual clasa a XII-a
10
atomul obişnuit.) Bacteriile au încorporat N în
15
ADN-ul lor.
Ulterior, bacteriile au fost transferate pe un
mediu care conţinea N, izotopul comun al azo-
14
tului. M surând densitatea ADN-ului extras de la
bacterii, s-a constatat c ADN-ul nou sintetizat este
mai uşor decât ADN-ul de la bacteriile crescute pe
mediu cu N, dar mai greu decât cel extras de la
15
E.coli
cultivat pe mediu cu N. Singurul model
14
de replicare valabil s-a dovedit a fi cel al replic rii
semiconservative.
Re]ine!
ADN-ul se replic semiconservativ.
Etapele replic rii ADN-ului
Replicarea unei molecule de ADN este un
proces complex, cu mai multe etape, în care sunt
implicate numeroase enzime.
Replicarea începe în regiuni denumite
origini
de replicare,
iar fragmentele rezultate sunt, apoi,
unite între ele. În timp ce cromozomul bacterian
are o singur origine de replicare, la eucariote,
cromozomii, fi ind mai mari, posed mai multe
origini de replicare.
Prima condiţie pentru ca replicarea s poat
începe este despiralizarea şi ruperea leg turilor
de hidrogen dintre cele dou catene; aceast etap
se realizeaz cu ajutorul unor enzime numite
helicaze.
Replicarea este posibil întotdeauna numai în
direcţia 5 → 3 , ceea ce face ca, pe una dintre catene
(orientat 3 → 5 ), replicarea s se desf şoare
continuu, în timp ce pe catena complementar
(orientat 5 → 3 ), replicarea se desf şoar
discontinuu, prin formarea unor fragmente scurte de
ADN (numite, dup descoperitorul lor,
fragmente
Okazaki
), de 1500 de nucleotide, la eucariote, şi de
aproximativ 150 de nucleotide, la procariote. Unirea
acestor fragmente se realizeaz prin intermediul
unor enzime numite
ligaze
.
Modelul prezentat este un model general, care
nu face decât pe alocuri referire la deosebirile dintre
procariote şi eucariote. În realitate, exist diferenţe
în desf şurarea replic rii la cele dou tipuri de
celule, din cauza organiz rii diferite a materialului
genetic. Una dintre cele mai importante deosebiri se
refer la terminarea replic rii, deoarece, liniaritatea
cromozomilor de la eucariote implic formarea unor
structuri specializate la capetele cromozomilor,
structuri cunoscute sub numele de
telomere
.
La nivelul porţiunii deschise a dublu-helixului,
numit
bifurcaţie de replicare
(Fig. 8), sub acţi-
unea unei enzime numite
ARN-polimeraza
, se
sintetizeaz o secvenţ scurt de ARN, numit
pri -
mer ARN
.
Acest primer ARN este necesar, de oarece
ADN-ul însuşi nu poate iniţia replicarea. El furni-
zeaz un cap t liber 3 -Oh, necesar altei enzime,
ADN-polimeraza
, care, prin ad ugare de nucleotide,
determin elongarea lanţului poli nu cleotidic. Ulte-
rior, primerul ARN este îndep rtat (Fig. 9).
Fig. 8.
Bifurcaţia de replicare a ADN-ului, care rezult
în urma despiraliz rii şi a ruperii punţilor de hidrogen
dintre catenele dublu-helixului.
Fig. 9
.
Etapele replic rii ADN-ului pe ambele catene
şi enzimele implicate în acest proces. Se observ c ,
pe una dintre catene, procesul este continuu, iar pe
cealalt , se formeaz fragmente Okazaki, care vor fi
unite apoi cu ajutorul unor ligaze.
10
atomul obişnuit.) Bacteriile au încorporat N în
15
ADN-ul lor.
Ulterior, bacteriile au fost transferate pe un
mediu care conţinea N, izotopul comun al azo-
14
tului. M surând densitatea ADN-ului extras de la
bacterii, s-a constatat c ADN-ul nou sintetizat este
mai uşor decât ADN-ul de la bacteriile crescute pe
mediu cu N, dar mai greu decât cel extras de la
15
E.coli
cultivat pe mediu cu N. Singurul model
14
de replicare valabil s-a dovedit a fi cel al replic rii
semiconservative.
Re]ine!
ADN-ul se replic semiconservativ.
Etapele replic rii ADN-ului
Replicarea unei molecule de ADN este un
proces complex, cu mai multe etape, în care sunt
implicate numeroase enzime.
Replicarea începe în regiuni denumite
origini
de replicare,
iar fragmentele rezultate sunt, apoi,
unite între ele. În timp ce cromozomul bacterian
are o singur origine de replicare, la eucariote,
cromozomii, fi ind mai mari, posed mai multe
origini de replicare.
Prima condiţie pentru ca replicarea s poat
începe este despiralizarea şi ruperea leg turilor
de hidrogen dintre cele dou catene; aceast etap
se realizeaz cu ajutorul unor enzime numite
helicaze.
Replicarea este posibil întotdeauna numai în
direcţia 5 → 3 , ceea ce face ca, pe una dintre catene
(orientat 3 → 5 ), replicarea s se desf şoare
continuu, în timp ce pe catena complementar
(orientat 5 → 3 ), replicarea se desf şoar
discontinuu, prin formarea unor fragmente scurte de
ADN (numite, dup descoperitorul lor,
fragmente
Okazaki
), de 1500 de nucleotide, la eucariote, şi de
aproximativ 150 de nucleotide, la procariote. Unirea
acestor fragmente se realizeaz prin intermediul
unor enzime numite
ligaze
.
Modelul prezentat este un model general, care
nu face decât pe alocuri referire la deosebirile dintre
procariote şi eucariote. În realitate, exist diferenţe
în desf şurarea replic rii la cele dou tipuri de
celule, din cauza organiz rii diferite a materialului
genetic. Una dintre cele mai importante deosebiri se
refer la terminarea replic rii, deoarece, liniaritatea
cromozomilor de la eucariote implic formarea unor
structuri specializate la capetele cromozomilor,
structuri cunoscute sub numele de
telomere
.
La nivelul porţiunii deschise a dublu-helixului,
numit
bifurcaţie de replicare
(Fig. 8), sub acţi-
unea unei enzime numite
ARN-polimeraza
, se
sintetizeaz o secvenţ scurt de ARN, numit
pri -
mer ARN
.
Acest primer ARN este necesar, de oarece
ADN-ul însuşi nu poate iniţia replicarea. El furni-
zeaz un cap t liber 3 -Oh, necesar altei enzime,
ADN-polimeraza
, care, prin ad ugare de nucleotide,
determin elongarea lanţului poli nu cleotidic. Ulte-
rior, primerul ARN este îndep rtat (Fig. 9).
Fig. 8.
Bifurcaţia de replicare a ADN-ului, care rezult
în urma despiraliz rii şi a ruperii punţilor de hidrogen
dintre catenele dublu-helixului.
Fig. 9
.
Etapele replic rii ADN-ului pe ambele catene
şi enzimele implicate în acest proces. Se observ c ,
pe una dintre catene, procesul este continuu, iar pe
cealalt , se formeaz fragmente Okazaki, care vor fi
unite apoi cu ajutorul unor ligaze.
