Page 14 - Simion Mehedinti si geopolitica romaneasca

Marius-Cristian Neacșu

(momentul 1913, România de dinainte de 1918, România Mare,
raptul teritorial din 1940, România fără Basarabia, Ținutul Herței
și nordul Bucovinei).
Drept urmare, trăiește cu un singur gând – împlinirea

neamului românesc ca o „operă de artă” și a României, „rotundă
ca o medalie” –, în siajul generației pașoptiste, care realizase unirea
principatelor (1859), și al junimismului, care încerca să formeze
un popor, o națiune, din punct de vedere identitar, cultural, pentru
țara care, ușor, ușor, se reîntregea (1918).
Așa se identifică Simion Mehedinți, ca făcând parte din
„generația triarilor” (linia a treia a infanteriștilor romani, alcătuită

din soldați experimentați, după principes, al doilea șir de bărbați
maturi, care se afla în spatele hastati, tinerii din prima linie), într-un
moment spinos, după constituirea României Mari, o țară care
trebuia armonizată, construită din interior, în forma consfințită și
recunoscută din exterior.
Dorința savantului era simplă, dar de o forță copleșitoare prin
moralitatea și înălțimea ei spirituală, ca unul care cunoștea foarte
bine întreg teritoriul național și „neamul nevoii” (Eminescu):
„4 ianuarie 1921. (...) Triarii erau oameni copți la ciolane și

la minte, care așteptau cu lancea în pământ și loveau în punctul
drept. Cei tineri erau siguri că în spatele lor sta o putere și o voință
bărbătească. În vremea noastră, în triari nu ai nicio nădejde.
Generația celor de-o etate cu mine, e generația interimară, o
generație de umbră și decadentă. Niciunul nu are geniul lui
Eminescu, niciunul nu are seninătatea cugetării lui Maiorescu,
niciunul simțul de jertfă al lui Aurel Popovici, patriot de jertfă, care

12